Home > Stiri > Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB)

Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB)

“FLVCTVAT NEC MERGITVR”

Din momentul naşterii, 17 mai 1999, scopul ASUB este de a reprezenta toţi studenţii Universităţii din Bucureşti cu preponderenţă pe partea sindicală.

Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB) este singura organizaţie studenţească constituită legal la nivel de Universitate şi recunoscută de către forurile superioare ale UB ca partener egal în luarea deciziilor.

După un timp Consiliul Director ASUB a luat decizia de a se implica şi în activităţi cu un caracter profesional. Punerea în practică a acestei hotărâri a fost una de natură strategică, privind evoluţia şi existenţa organizaţiei.

S-a dovedit, în timp, că această schimbare de perspectivă a transformat ASUB într-o organizaţie viabilă, serioasă, a cărei credibilitate a crescut cu fiecare acţiune desfăşurată.

S-a observat astfel o implicare reală din partea membrilor ASUB, ce au fost stimulaţi în acest fel să-şi pună ideea în practică, să se dezvolte profesional, să acumuleze o experienţă şi să inveţe să lucreze în echipă.

ASUB a devenit astfel un lider de opinie în mediul ONG şi în mass-media. Dincolo de orice acţiune desfăşurată, punctul tare al asociaţiei este echipa pe care o are pe de o parte, iar pe de altă parte mentalitatea acesteia care a progresat un pas în fiecare zi, spre mai bine, lucru ce a asigurat stabilitatea şi profesionalismul ASUB.

Uneori, ceea ce ar putea fi este la fel de important ca ceea ce este. Avem ASUB, avem lucruri pe care le-am făcut, lucruri pe care am fi vrut să le facem, lucruri pe care nu am reuşit să le îndeplinim, dar asta nu ne descurajează, ne face să visăm şi să ţintim tot mai sus. Unul din gândurile noastre este ASUB, una din familiile noastre se numeşte tot ASUB, peste ceva timp va fi o amintire frumoasă pentru că generaţiile se schimbă. Amintirea a ceea ce este frumos se construieşte chiar de azi, iar noi toţi dorim să lăsăm în urma nu numai o structură organizaţională operativă, ci şi ceva cu care să ne mândrim că am luat parte la realizarea lui.

ASUB are deja un spirit propriu; ASUB are deja o atitudine proprie, are aspiraţii şi idealuri care constituie un tot unitar. Ceea ce depinde de noi vom păstra şi îmbunătăţi, iar speranţa ca munca noastră va fi continuată mai bine şi mai entuziast de către alţi studenţi ne dă puterea de a trece peste multe obstacole, uneori, chiar peste noi înşine.

Advertisements
Categories: Stiri Tags:
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: